Cand Daneel intra in incapere, il gasi pe Comandant in picioare, cu mainile la spate, pierdut in ganduri in fata ferestrei. Trecura secunde bune pana cand Comandantul se intoarse spre Daneel si-i facu semn sa ia loc.
- Cred ca stii deja despre ce este vorba.
- Vag, domnule, raspunse Daneel.
- Maine veti pleca si am vrut sa te mai vad inca odata. Ultima data.
Renuntase la tonul de Comandant. Daneel isi dadu seama ca acum ii vorbeste Tor, omul, iar nu Tor, comandantul. Simti tristetea din glasul celuilalt. Avu si el el o usoara strangere de inima, pe care si-o reprima muscandu-si usor, insesizabil, buza superioara.
- Omenirea, asa cum o stii tu, Daneel, se stinge. Savantii nostri au refacut de nenumarate ori calculele, insa rezultatul este mereu acelasi. Nu avem scapare. Tu si ceilalti membri ai expeditiei aveti o misiune… o misiune importanta. Voise sa spuna "o misiune sacra", insa se gandise ca ar putea cadea in ridicol. Specia umana nu mai poate evolua. Nu mai are timp. In cateva zile totul va fi distrus. Daneel intelegea. Stia despre cataclismele ce aveau sa loveasca planeta. Stia ca nimeni nu va mai putea fi salvat.
- Veti crea o lume noua. Aveti datoria sa faceti acest lucru. Pe nava aveti tot ceea ce este necesar. Veti calatori cu viteze greu de imaginat; pentru voi nu va trece mai mult de o noapte, pentru noi o vesnicie. As mai fi vrut sa-ti spun inca multe lucruri, insa ma tem ca nu mai avem timp de despartiri melodramatice. Iti doresc mult success. Vocea ii scazuse pe masura ce vorbea. Ultimele cuvinte erau doar soapte. Insa Daneel intelese. Se ridica, se duse la Comandatul Tor si ii stranse mana, barbateste. Vazu lacrimile din ochii lui Tor si isi feri privirea. Se intoarse si parasi incaperea fara a rosti macar un cuvant. Nu era nevoie.
***
Calatoria, asa cum stia deja, nu durase decat o noapte. Se trezi oarecum bine dispus, desi era constient ca in adancul sufletului disperarea astepta, rabadatoare, gata sa puna stapanire pe el. N-ai sa reusesti, ticaloaso, ii spuse in gand si iesi din camera.
Ceilalti se adunasera deja in sala. Il salutara respectuosi cand intra, asa cum trebuie salutat un superior. Daneel era seful expeditiei.
Prezenta in cateva cuvinte situatia, apoi, in mumurele celorlalti, facu si ultima operatiune necesara inaintea inceperii propriu-zise a expeditiei: deschise comunicatorul.
Pe ecran aparu chipul comandatului. Tor isi incepu discursul cu o voce joasa, placuta, inspirand bunatate si fermitate deopotriva.
- Dragii mei, sunteti gata de marea aventura. Aveti pe nava tot ce va trebuie; totul a fost calculat cu atentie; nici un amanunt nu a fost omis. Stiu ca va veti descurca foarte bine; stiu, pentru ca deja v-ati descurcat foarte bine. Stiu ca nu e frumos (zambi cu amaraciune), dar a fost necesar pentru succesul operatiunii: v-am mintit… (murmure printer cei prezenti…) nu va aflati pe o alta planeta, la milioane de ani lumina, asa cum vi s-a spus; va aflati tot pe Pamant, batrana noastra planeta, insa cu cateva milioane de ani in trecut.
Murmurele se intetira, insa Daneel facu un gest si toata lumea amuti. Se auzea numai vocea lui Tor.
- Stim ca nu va fi usor, veti infrunta multe pericole si adversitati, insa veti reusi. Pentru ca ati reusit deja. Veti da nume plantelor si animalelor, veti imblanzi si umaniza triburi de salbatici, pe care ii veti invata matematica, agricultura, astronomie. Veti intemeia orase si culturi. Pentru clipele cand va va fi foarte greu, veti gasi in trusa fiecaruia ceva ce va va ajuta sa depasiti toate obstacolele. Va doresc mult success!
Ecranul se stinse, dar vocea lui Tor inca vibra in sala amutita. Incepura sa se indrepte incet, in tacere, spre iesire.
Daneel se duse in camera lui si scoase trusa. Era curios, ca si ceilalti, ce surpriza le rezervase Tor. Deschise trusa si privi inauntru. Era o carte mica, dar groasa, imbracata in piele neagra. Daneel nu credea ca mai exista astfel de lucruri, credea ca disparusera cu multi ani in urma. Deschise cartea la prima pagina si citi:
tiparita sub indrumarea si cu purtarea de grija a Bisericii Ortodoxe Romane"
